Monia Merlo, dalla serie Crisalide, 2015

Come nel silenzio
profondo dell’abisso
della notte pallida, uguale a luce
di luna nella nebbia della sera;

come l’anima perduta
in una leggera ragnatela
che oscilla obliqua
per tenere carezze;

come uscite da pagine lette
farfalle chiare cerchiate d’occhi d’oro
su ciuffi di centàurea
muovono ali polverose;

con un fruscio di seta
soffocato nelle trine −
sulla mia finestra
passa il vento, rete
stellata di perle.

Confuso nel ricordo
un profumo di sogno ritorna:
sul seno appena scoperto
un braccio sottile
dormiva come un iris.

Gli occhi chiusi in gusci di ferro
versano un seme tremante
negli occhi di un tempo:
e gli alberi contro il cielo
sembrano navi nere
cariche di mistero.

Tudor Arghezi

(Traduzione di Salvatore Quasimodo)

da “Tudor Arghezi, Poesie”, “Lo Specchio” Mondadori, 1966

∗∗∗

Agate negre

Cum e-n mijlocul tăcerii,
Adîndtă-n văgăuna
Nopţii palide, ca luna
Licărind în bruma serii;

Şi cum sufletul se pierde
Într-un lin păinjiniş
Ce se leagănă pieziş
Să-l mîngîie şi dezmierde;

Cum din foile citite
Fluturi albi, cu ochi de aur
Pe buchete de ţintaur
Mişcă aripi prăfuite;

Cu susure de mătasă
Înecată de dantele –
Pe la geamurile mele
Trece vîntul ca o plasă
Constelată cu mărgele.

Turburat în amintire,
S-a întors parfum de vis,
De la sînu-abia deschis
Peste care-un braţ subţire
Adormea ca un irìs.

Ochii strînşi în coji de fier
Dau o boabă tremurată
Pentru ochii de-altădată:
Şi copacii-ntorşi spre cer
Par corăbii negre, iată,
Încărcate  cu mister.

Tudor Arghezi

da “Cuvinte potrivite”, Editura Fundaţiei Culturale Principele Carol, Bucureşti, 1927