Le ore fluttuano accanto alla tua spalla,
sfere azzurre, e fra di esse c’è Saturno.
E mentre trascorrono, diminuiscono
più serali e più notturne.

Non mi dispiace, non mi dispiace per loro.
Dritta come stai, il loro passare
quasi infantile e soave
brilla nel tuo occhio immobile.

E mi dimentico di loro, te ne dimentichi anche tu,
e nell’oscurità della stanza si accendono,
si spengono, si accendono, si spengono
i tuoi occhi allungati, morendo,
risorgendo.

Nichita Stănescu

(Traduzione di Fulvio Del Fabbro e Alessia Tondini)

da “Una visione dei sentimenti”, 1964, in “Nichita Stănescu, La guerra delle parole”, Le Lettere, Firenze, 1999

***

Clar de inimă

Orele plutesc pe lângă umărul tău,
Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.
Şi cum se duc, se micşorează
Mai înserat şi mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ţi pare rău de ele,
Dreaptă cum stai.
Trecerea lor copilăroasă-aproape
Şi suavă luceşte-n ochiul tău nemişcator.

Şi uit de ele, uiţi şi tu de ele,
Şi-n întunericul odăii se aprind,
Se sting, se-aprind, se sting
Ochii prelungi ai tăi, murind, reînviind.

Nichita Stănescu

da “O viziune a sentimentelor”, Editura pentru Literatură, 1964